În ultimul timp se vorbeşte foarte mult despre o eventuală Apocalipsă. E drept că în fiecare epocă au existat oameni care au crezut că sfârşitul lumii va avea loc în timpul vieţii lor, dar parcă niciodată nu a fost mediatizată această idee ca acum.
De câţiva ani se spune că Apocalipsa va avea loc în 2012, deoarece acesta este ultimul an din calendarul mayaş. Cine a născocit această aberaţie a mizat pe neştiinţa omului de rând, care a uitat deja că la fel a fost manipulat în legătură cu precedenta Apocalipsă care ar fi trebuit să aibă loc în anul 2000. În primul rând, mayaşii nu aveau un calendar, ci trei. Calendarul solar, numit Haab, era împărţit în 18 luni a câte 20 de zile, plus alte cinci zile la final, rezultând anul de 365 de zile. Al doilea, Tzolkin, era Calendarul Anului Sacru, în care cele 20 de zile principale erau rotite de 13 ori, rezultând un an de 260 de zile. Cele două calendare erau contopite pentru a crea Marele Ciclu Sacru de 52 de ani. Acest ciclu de 52 de ani era sfânt nu doar pentru mayaşi, ci pentru toate popoarele din America Centrală şi de Sud. Acest lucru se datorează zeului Quetzalcoatl, care le-a dăruit oamenilor calendarul şi le-a promis că se va întoarce la finalul unui astfel de ciclu. Cele două calendare aveau formă circulară, prin urmare fără început sau sfârşit. La fel şi cel al Marelui Ciclu Sacru, obţinut prin contopirea celor două.
Cel de-al treilea calendar este denumit Numărătoarea Lungă. Cercetătorii au stabilit că prima zi a sa este 11 august 3114 î.Hr., dată la care mayaşii considerau că au fost creaţi oamenii. Numărătoarea Lungă nu este un calendar propriu-zis, ci o enumerare a unor date importante. În fiecare oraş mayaş s-au descoperit stele de piatră pe care era inscripţionat acest „calendar”, dar de obicei datele difereau. Lucru absolut firesc, ţinând cont că fiecare comunitate îşi nota cele mai importante evenimente proprii (cum ar fi domniile regilor, războaiele cu alte triburi, molime, etc.). De exemplu, Numărătoarea Lungă de pe Stela 2 din Chiapa de Corzo începe cu data de 6 decembrie 36 î.Hr., cea de pe Stela C din Tres Zapotes cu 1 septembrie 32 î.Hr., cea de pe Stela 1 din El Baul cu 2 martie 37, iar cea de pe statueta Tuxtla de lângă La Mojarra începe cu data de 12 martie 162. Există şi date comune mai multor inscripţii, cum ar fi 11 august 3114 î.Hr. sau datele unor eclipse. Mult prea comentata zi de 20 decembrie 2012 se pare că există într-o singură inscripţie de pe Monumentul 6 din El Toruguero. Se spune că atunci se va termina era prezentă, una nouă începând a doua zi. Alţi cercetători au interpretat data de 21 decembrie 2012 ca fiind ziua în care zeul Bolon Yokte’ K’uh va reveni pe Pământ. Ţinând cont că există o singură menţionare a anului 2012 pe o inscripţie obscură, pe care fiecare cercetător a interpretat-o după capacităţile imaginaţiei sale, aceasta nu poate fi considerată o profeţie veritabilă a mayaşilor. De exemplu, în Templul Inscripţiilor din Palenque apare într-o porţiune din text data de 21 octombrie 4772. După logica celor care susţin ideea de Apocalipsă în 2012, unii ar putea considera 4772 ca fiind anul sfârşitului. În concluzie, calendarul mayaş nu se termină în 2012 (fiind un cerc nu are început sau sfârşit) şi nici nu credeau mayaşii că în acel an va veni Apocalipsa. Doar unul singur, cel care a lăsat acea inscripţie dubioasă. Iar istoria ne învaţă că de-a lungul timpului au existat numeroşi astfel de „profeţi”, ale căror previziuni nu s-au împlinit. În măsura în care nici măcar mayaşii nu au luat în seamă această „profeţie” (care există pe o singură inscripţie, din miile lăsate în urmă), de ce ar face asta oamenii secolului XXI? În plus, remarcabil este faptul că, din multitudinea de cercetători ai culturii Maya, până acum câţiva ani nici măcar unul singur nu a pomenit ceva despre anul 2012. Dacă mayaşii ar fi preconizat că se va întâmpla ceva în acel an, ciudat este că nimeni nu a observat acest lucru, deşi cultura mesoamericană a fost studiată intens de nenumăraţi cercetători. În realitate, cei care conduc lumea din umbră ne-au manipulat constant prin câteva aşa-zise Apocalipse, menite doar să creeze panică în rândul maselor. Deoarece frica este cea mai eficientă metodă de control, e necesară din punctul lor de vedere o ameninţare supremă care să planeze asupra oamenilor din când în când. Cel mai recent sfârşit al lumii a fost cel „prezis” pentru anul 2000. Cum nu s-a întâmplat nimic atunci, manipulatorii au mutat Apocalipsa în 2012. Următoarea pe care o plănuiesc deja va fi peste alţi doisprezece ani sau mai curând?
Pentru cei mai mulţi, Apocalipsa este sinonimă cu sfârşitul lumii. Însă nici una dintre religiile care au prezis acest moment nu s-a referit la un sfârşit propriu-zis, ci la o întoarcere a zeilor buni şi lupta lor finală cu forţele întunericului. Pentru această perioadă sunt prevestite cataclisme naturale şi un mare război mondial. Cel mai cunoscut text de acest gen este Apocalipsa lui Ioan din Noul Testament. Aici se spune că Balaurul cel mare sau Şarpele de demult, cel care i-a dat Fiarei scaunul său de domnie, puterea sa şi stăpânirea Pământului, va fi eliberat. La un moment dat va apărea şi o fiară mai mică, din pământ, ce va face locuitorii Pământului să se închine primei Fiare. Ioan susţine că Iisus va reveni pe Pământ cu o armată de îngeri şi va duce un război împotriva Fiarei şi a împăraţilor Pământului. Pe lângă acest război, va fi şi o serie de calamităţi naturale. Cei răi vor pierde, Fiara şi proorocul său vor fi nimiciţi, iar Balaurul va fi închis din nou în adânc, unde va mai sta câteva mii de ani. Nu ni se spune cât va dura războiul, dar cert este că va dura destul de mult şi va cuprinde o mare parte a Pământului.
Printre manuscrisele găsite la Marea Moartă se află unul intitulat Războiul Fiilor Luminii împotriva Fiilor Întunericului. Aici se spune că Apocalipsa va aduce un război în care vor fi implicaţi oameni şi demoni conduşi de Belial, care va dura 40 de ani. La final va sosi Mesia împreună cu o armată de îngeri, care vor învinge forţele răului.
Printre multele lucruri „profeţite” despre 2012 se numără şi reîntoarcerea vechilor zei. Unii au ajuns la concluzia că este posibil să se pregătească o aterizare publică a extratereştrilor cu care americanii şi ruşii colaborează în secret de multe decenii. Aceşti extratereştri vor aduce câteva leacuri pentru diferite boli, ne vor asigura de prietenia lor şi vor părea salvatorii noştri, zeii din vechime care s-au întors. Ba chiar se intuieşte data acestei reveniri: 6 iunie, ziua în care Venus se va afla între Pământ şi Soare, provocând un fenomen asemănător unei eclipse solare. În 2011, la Poirino (Italia), a apărut peste noapte un cerc într-un lan, din care a reieşit, scris în sistemul ASCII (American Standard Code for Information Interchange), următorul nume: „Enki Ea”. Imediat s-a făcut corelarea cu zeul care trebuie să se întoarcă pe 6.06.2012. Enki la sumerieni sau Ea la babilonieni este Lucifer al creştinilor. Dacă el este cel care şi-a anunţat revenirea pe 6 iunie, nu trebuie să ne mire că a ales această dată: ziua a şasea din luna a şasea formează numărul 66, un număr malefic, echivalent cu biblicul 666. Iar planeta Venus sau Luceafărul, ce se va afla în acea zi între Pământ şi Soare, este asociată cu Enki / Lucifer. Tot Enki este Balaurul din Apocalipsa lui Ioan. Aici este scris că acest Balaur a aruncat la un moment dat un râu din gură, iar Fiara a ieşit din mare. Acestea sunt indicii pentru a descoperi identitatea Balaurului, Enki fiind zeul apelor. Fiara şi Balaurul sunt descrise la fel (10 coarne şi 7 capete), ceea ce sugerează o asemănare fizică între cele două personaje. Conform miturilor mesopotamiene, Marduk, fiul lui Enki, este ultimul conducător al planetei noastre. Cum Fiara a moştenit tronul Balaurului iar între ei există asemănări fizice (un lucru logic, ţinând cont că erau tată şi fiu), putem trage concluzia că Fiara este Marduk. Ioan susţine că va apărea şi o fiară mai mică (antihristul) ce va face locuitorii Pământului să se închine Fiarei celei dintăi. Marduk este Yahweh al evreilor, la care se închină majoritatea pământenilor (creştinii, evreii, musulmanii, masonii, sataniştii, vrăjitorii, etc.), ceea ce confirmă profeţia lui Ioan. Dacă în 2012 vor reveni zeii din vechime, aceştia nu pot fi decât „fiii întunericului”, aşa cum îi numesc manuscrisele de la Marea Moartă. Apocalipsa lui Ioan susţine că întâi va fi eliberat Balaurul din Adânc, care îşi va face de cap împreună cu fiul său, Fiara, şi cu Antihristul. Abia mai târziu vor veni şi „băieţii buni” conduşi de Iisus, pentru a se lupta cu maleficii. Manuscrisul Războiul Fiilor Luminii împotriva Fiilor Întunericului susţine acelaşi lucru: mai întâi vor veni cei răi care vor începe un război mondial. Zeul Bolon Yokte’ K’uh, despre care mayaşul din El Toruguero profeţea că se va întoarce în 2012, este de fapt nu o divinitate, ci un grup, al celor Nouă Zei Subpământeni ai Nopţii, numiţi de obicei Bolon Ti Ku. Cei care cred într-o aterizare publică a extratereştrilor cu care colaborează deja marile puteri ale lumii susţin şi că aceştia ne vor avertiza de prezenţa pe orbita Terrei a unei uriaşe flote de nave, aparţinând unei rase extraterestre războinice. Dar, din fericire pentru noi, „binefăcătorii” se vor oferi să ne ajute să înlăturăm această ameninţare. În realitate, „binefăcătorii” sunt cei răi iar flota de pe orbită nu poate fi decât a „băieţilor buni”, sosiţi pentru a ne salva. Apocalipsa lui Ioan susţine un lucru identic: Fiara şi împăraţii Pământului se vor lupta cu Mesia şi armata sa de îngeri, veniţi să ne salveze.
Ipoteza unui război mondial care să înceapă în acest an devine pe zi ce trece o certitudine pentru cei mai mulţi. Statele Unite şi Israelul se pregătesc să atace Iranul, ceea ce va duce la un război în toată regula, posibil chiar atomic. Se aşteaptă ca de partea Iranului să treacă toate ţările arabe, alături de Coreea de Nord, China, Rusia şi Germania, în timp ce de partea americanilor şi israeliţilor vor lupta aliaţii lor din NATO. Armata israelită a început deja să se mobilizeze, ruşii îi ameninţă în public pe americani, germanii pregătesc prăbuşirea Uniunii Europene iar 800.000 de evrei se pregătesc să părăsească Israelul pentru România. Ba, mai mult, au crescut tensiunile între forţele de aviaţie ale Rusiei şi Japoniei, chinezii publicând recent un raport media în care un general rus se laudă că aviaţia rusă ar putea rade Japonia de pe faţa Pământului în mai puţin de 20 de minute. Apocalipsa lui Ioan susţine şi ea că va fi un război între oameni, ce va cuprinde tot Pământul, până la bătălia dintre îngeri şi demoni. La fel şi manuscrisul Războiul Fiilor Luminii împotriva Fiilor Întunericului, unde se spune că acest război va dura 40 de ani. Parcă pentru a confirma prezicerea acestui manuscris, fostul director CIA, James Woosley, declara în 2004, într-un discurs ţinut la Los Angeles, că „războiul împotriva Irakului este doar începutul celui de-al III-lea război mondial, care va dura câteva decenii”. Dacă nu a început acest război mondial odată cu atacarea Irakului, sunt mari şansele să se întâmple în momentul atacării Iranului. Cel puţin asta susţin majoritatea analiştilor din lume. În evenimentele din prezent se poate observa un plan stabilit cu mii de ani în urmă. De exemplu, acest conflict poate începe în strâmtoarea Ormuz. Ormuzd sau Ahura Mazda era pentru perşi zeul cel bun, care la Apocalipsă va fi atacat de spiritul distrugător, Ahriman / Angra Mainyu. În final, Ormuzd va învinge pentru totdeauna răul. Cum Statele Unite sunt conduse de evrei iar dumnezeul acestora este Yahweh / Marduk / Belial, numit Fiara în Apocalipsă sau Satan în Evanghelii, putem presupune că totul decurge conform planului.
Apocalipsa lui Ioan spune că acest mare război va fi dus împotriva evreilor, iar Cartea lui Enoh prezintă o ipoteză similară, evreii fiind cei care vor ataca celelalte popoare. Dacă Israelul şi aliaţii săi vor ataca Iranul, o coaliţie a statelor arabe plus Rusia, China şi Germania mai mult ca sigur va riposta.
Aceeaşi Apocalipsă susţine că, deşi Balaurul (Enki) va fi eliberat, nu el va conduce armata „fiilor întunericului” împotriva lui Iisus. Ci fiul său, Fiara (Marduk), care va lupta alături de împăraţii Pământului împotriva îngerilor celeşti. Manuscrisele de la Marea Moartă preconizează acelalaşi lucru, că Marduk va fi în fruntea „fiilor întunericului”. Aici este numit Belial, nume care provine din babilonianul Bel, unul dintre epitetele lui Marduk, pe care canaanienii l-au transformat în Baal. Este posibil ca şi Bolon Yokte’ K’uh al mayaşilor să provină din acelaşi Bel / Baal.
Dacă războiul prezis de diversele texte apocaliptice va izbucni în 2012, atunci, conform manuscrisului Războiul Fiilor Luminii împotriva Fiilor Întunericului, va dura până în 2052. Însă când vor veni pe Pământ „fiii luminii”? Textele apocaliptice susţin că la final, pentru ultima bătălie. Ceea ce ar însemna prin anii 2051-2052. Cel puţin la aceşti ani ne conduce logica. Dacă sunt indicii care să ne ofere o dată a sosirii „fiilor întunericului”, n-ar trebuie să existe măcar unul referitor la întoarcerea „fiilor luminii”? Se pare că există.
În anul 325, din ordinul împăratului roman Constantin, Conciliul de la Niceea a stabilit ce scripturi vor forma viitoarea carte sfântă a Imperiului Roman. Dacă în ceea ce priveşte Vechiul Testament, lucrurile au fost puţin mai simple, creştinii adăugând încă vreo câteva cărţi la Tora evreiască, pentru alcătuirea Noului Testament au avut mai mult de lucru. Rezultatul final îl putem vedea astăzi sub forma Bibliei.
Noul Testament începe cu cele patru evanghelii, cea după Matei, după Marcu, după Luca şi după Ioan, aşezate exact în această ordine. Iniţialele celor patru evanghelişti sunt MMLI, ceea ce poate fi numărul 2051 scris cu numere latine. Ar fi posibilă aşezarea evangheliilor într-o ordine care să redea un număr latin? Conciliul de la Niceea, care a stabilit această ordine, s-a format din ordinul unui împărat roman. În acea fază, creştinismul devenea religia oficială a Imperiului Roman iar Biblia, viitoarea carte sfântă a Imperiului. Dacă Biblia a fost formată pentru romani, din ordinul unui împărat roman, sunt mari şanse să se fi ascuns în ea un număr latin.
Ce ar putea să semnifice acest număr? Cel mai probabil, un an. Cum tema principală a Noului Testament este revenirea lui Iisus pe Pământ şi Apocalipsa, putem presupune că 2051 are legătură cu aceste lucruri. Manuscrisul Războiul Fiilor Luminii împotriva Fiilor Întunericului spune că divinităţile benefice vor interveni în „lupta finală”. Dacă războiul va începe în 2012 şi va dura 40 de ani, aşa cum susţine acelaşi text, se va încheia în 2052. Prin urmare, „fiii luminii” s-ar putea întoarce în 2051, anul ascuns în titlurile Evangheliilor.
Vechiul Testament din Biblia ortodoxă este compus din 53 de cărţi, iar Noul Testament din 27 (Noul Testament are 260 de capitole, exact numărul de zile al calendarului mayaş Tzolkin). Dintre aceste 80 de cărţi, doar patru dintre ele conţin capitolul 51 (Psalmii, Cartea lui Isaia, Cartea lui Ieremia şi Ecclesiasticul). Ciudat sau nu, capitolul 51 din fiecare dintre aceste cărţi conţine referiri la o întoarcere a lui Dumnezeu, lupta acestuia cu răul şi pedepsirea păcătoşilor, elemente specifice Apocalipsei:
– Psalmul 51: „Pentru aceasta Dumnezeu te va doborî până în sfârşit, te va smulge şi te va muta din locaşul tău şi rădăcina ta din pământul celor vii.”; „Slăvi-te-voi în veac, că ai făcut aceasta şi voi aştepta numele tău, că bun este înaintea cuvioşilor tăi.” Autorul psalmului aşteaptă „numele” sau sosirea Dumnezeului său, care va doborî răul până la sfârşit.
– Cartea lui Isaia: „Dreptatea mea este aproape, vine mântuirea mea şi braţul meu va face dreptate popoarelor, întru mine vor nădăjdui ţinuturile cele depărtate, că de la braţul meu aşteaptă scăparea”; „Ridică-te, scoală-te, îmbracă-te cu tărie, braţ al Domnului! Înalţă-te ca odinioară, ca în veacurile trecute! N-ai zdrobit tu pe Rahab şi n-ai spintecat tu balaurul?”; „Aşa grăieşte Stăpânul, Domnul Dumnezeul tău, care se luptă pentru poporul său”. Dumnezeul lui Isaia îşi anunţă sosirea, pentru a elibera prin luptă omenirea, la fel ca în trecut, când a ucis Balaurul.
– Cartea lui Ieremia: „Aşa zice Domnul: Iată, voi ridica împotriva Babilonului şi a locuitorilor ţării Caldeii un duh nimicitor. Şi voi trimite la Babilon vânturători, care-l vor vântura şi vor pustii ţara lui, căci în ziua nenorocirii vor năvăli asupra lui din toate părţile”; „Iată, eu sunt împotriva ta, munte al nimicirii, care ai pustiit tot pământul; voi întinde împotriva ta mâna mea, te voi arunca jos de pe stânci şi te voi face munte dogorit de soare, zice Domnul”; „Voi pedepsi pe Bel în Babilon şi voi smulge din gura lui cele înghiţite de el; popoarele nu se vor mai îngrămădi spre el de acum înainte”. Babilonul se afla pe teritoriul Irakului de astăzi iar ţara Caldeii în nordul Irakului şi Iranului. Bel („Domnul”) era cel mai des folosit epitet al lui Marduk în Babilon. Dumnezeul lui Ieremia anunţă o luptă crâncenă împotriva lui Marduk.
– Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul): „Şi m-ai scăpat din laţul limbii ocărâtoare şi de buzele celor care grăiesc minciună, şi Te-ai făcut mie ajutor împotriva vrăjmaşilor mei. Şi m-ai izbăvit pe mine după mulţimea milei şi a numelui Tău, de la cei care răcneau gata să mă mănânce; din mâna celor care căutau sufletul meu, din multe necazuri care le-am avut; din înecăciunea fumului de primprejur şi din mijlocul focului pe care nu-l aprinsesem eu; din adâncul pântecelui locuinţei morţilor şi de limba necurată şi de cuvântul mincinos şi de limba cea nedreaptă cu pâră la împărat. S-a apropiat până la moarte sufletul meu şi viaţa mea era aproape de fundul împărăţiei morţii. M-au înconjurat de toate părţile şi nu era cine să-mi ajute, am căutat ajutorul oamenilor şi nu era.”; „Am chemat pe Domnul, Tatăl Domnului meu, ca să nu mă lase fără de ajutor în zilele necazului şi în vreme de jale grea”; „Lucraţi lucrul vostru mai înainte de vreme, şi El va da plata voastră la timpul potrivit”. Acest Isus se pare că era atacat de nişte entităţi din „adâncul pântecelui împărăţiei morţilor”, care voiau să-l mănânce şi care îi căutau sufletul. Nu e necesară o imaginaţie prea bogată pentru a ne da seama că este vorba despre creaturi malefice, numite demoni în popor. Isus, care nu putea fi ajutat de oameni, l-a chemat pe Domnul. Acesta a sosit şi l-a salvat în acele „zile ale necazului” sau la „timpul potrivit”. Deşi fiul lui Sirah foloseşte timpul trecut, e posibil ca şi aceasta să fie o profeţie pentru viitorul apocaliptic, când forţele binelui vor sosi pentru a salva omenirea de maleficii „fii ai întunericului”.
Conform acestui scenariu, totul ar trebui să se termine în 2052. Ceea ce nu mulţi ştiu este faptul că numărul 52 era foarte important pentru mesoamericani şi egipteni. Calendarele tuturor popoarelor din America Centrală (mayaşi, incaşi, azteci, tolteci, etc.) se bazau pe cicluri de câte 52 de ani. Acest Mare Ciclu Sacru a fost stabilit de şarpele cu pene Quetzalcoatl / Kukulcan / Xiuhtecuhtli (Enki). El şi-a anunţat supuşii că se va întoarce la finalul unui ciclu de 52 de ani. Ciudat sau nu, prefixul internaţional telefonic al Mexicului este 52. Calendarul solar al mayaşilor era identic cu cel egiptean. Acest calendar, cu 52 de săptămâni de câte 7 zile, le-a fost dat egiptenilor de către zeul Thoth (tot Enki). Pentru egipteni, 52 era un număr magic, asociat cu acest zeu. Laturile celor trei piramide de la Gizeh sunt înclinate într-un unghi de aproximativ 52 de grade. Sunt singurele piramide din lume cu această înclinaţie, restul având diverse unghiuri (cel mai des de 43 de grade). Faraonul Snefereu a încercat să copieze piramidele de la Gizeh, construind la Dahshur una înclinată tot în unghi de 52 de grade. Cum partea superioară a piramidei s-a prăbuşit, constructorii au lăsat aşa doar jumătate, restul fiind înclinată la 43 de grade. Marea Piramidă era considerată de egipteni opera lui Thoth. Unii credeau că piramidele de la Gizeh sunt mormintele lui Thoth, al fiului său şi al fiicei sale. De ce era acest număr atât de important pentru Enki / Thoth / Quetzalcoatl? Poate deoarece anul 52 din al doilea mileniu al erei noastre este anul în care va fi încarcerat din nou?
În Biblie, doar trei cărţi conţin capitolul 52 (Psalmii, Cartea lui Isaia şi Cartea lui Ieremia). Şi aici întâlnim elemente specifice Apocalipsei:
– Psalmul 52: „Că Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; ruşinatu-s-au, că Dumnezeu i-a urgisit pe ei.” Cei care plac oamenilor sunt zeii la care se închină de mult timp, numiţi „idoli” de către Biblie. Risipirea oaselor acestor zei simbolizează fără îndoială o victorie a lui „Dumnezeu” împotriva lor.
– Cartea lui Isaia: „Trezeşte-te, trezeşte-te, îmbracă-te cu puterea ta, Sioane, înveşmântează-te în haine de sărbătoare, Ierusalime, cetate sfântă!”; „Toţi străjerii tăi ridică glas şi laolaltă strigă de bucurie, că ei văd cu ochii când Domnul se întoarce în Sion. Izbucniţi în chiote de veselie, dărâmături ale Ierusalimului, că Domnul mângâie pe poporul său, răscumpărat-a Ierusalimul. Descoperit-a Domnul braţul său cel sfânt în ochii tuturor popoarelor şi toate marginile cele îndepărtate ale pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru”; „Înaintea Lui regii vor închide gura, că acum văd ceea ce nu li s-a spus, şi înţeleg ceea ce n-au auzit.” Un motiv bun de sărbătoare şi bucurie ar putea fi o victorie a forţelor binelui, echivalentă cu un final al îndelungatului război. Toate popoarele primesc mântuirea zeului învingător, oamenilor descoperindu-li-se anumite secrete ale zeilor. De altfel, o idee asemănătoare „împărăţiei de o mie de ani” din Apocalipsa lui Ioan.
– Cartea lui Ieremia: „Era în al nouălea an al domniei lui, în luna a zecea, în ziua a zecea a lunii acesteia, când a venit Nabucodonosor, regele Babilonului, cu toată oştirea sa împotriva Ierusalimului, l-a înconjurat şi a făcut împrejurul lui valuri de pământ.”; „A venit Nebuzaradan, căpetenia gărzii, care stătea înaintea regelui Babilonului, la Ierusalim şi a ars templul Domnului, casa regelui şi toate casele din Ierusalim; toate casele cele mari le-a ars cu foc; iar oştirea Caldeilor, care era cu căpetenia gărzii, a dărâmat toate zidurile dimprejurul Ierusalimului.”; „Caldeii au sfărâmat stâlpii cei de aramă, care se aflau în templul Domnului, postamentele şi marea de aramă care se afla în templul Domnului, şi toată arama lor au dus-o la Babilon.”; „În anul al treizeci şi şaptelea după strămutarea lui Ioiachim, regele lui Iuda, în luna a douăsprezecea, în douăzeci şi cinci ale lunii, Evil-Merodac, regele Babilonului, în anul întâi al domniei lui, s-a îndurat de Ioiachim, regele lui Iuda, şi l-a scos din închisoare; a vorbit cu el prieteneşte şi a pus scaunul lui mai sus decât al altor regi care erau la el în Babilon. A schimbat hainele lui de închisoare şi Ioiachim a mâncat întotdeauna la masa regelui în toate zilele lui. Hrana lui i s-a dat de la rege zilnic, până la moartea sa, în toate zilele vieţii sale”. Evil-Merodac, pe numele său real Amel-Marduk, înseamnă „Omul lui Marduk”. Poate nu este întâmplătoare nici semnificaţia cuvântului „evil” în limba engleză („malefic”). Nebuzaradan se traduce „Nabu a dat sămânţă” sau, mai exact, „sămânţa lui Nabu”, iar Nabucodonosor, „Nabu, apărătorul hotarului”. În mitologia mesopotamiană, Nabu era fiul lui Marduk, mâna dreaptă şi moştenitorul tronului acestuia. Poate că nu este întâmplătoare apariţia lui Marduk şi a fiului său în acest capitol, ţinând cont că textele apocaliptice îi prezintă ca fiind conducătorii armatei „fiilor întunericului” în războiul împotriva „fiilor luminii”. Ioiachim (Yehoiachim în ebraică), tradus prin „instalat de Yahweh”, era numit iniţial Eliakim („instalat de Eli”), El / Eli fiind numele canaanian al sumerianului Enlil. Acest rege, adept iniţial al lui Enlil, a schimbat tabăra, preferându-l pe Yahweh (Marduk). Prin urmare, nu e de mirare că a fost tratat prieteneşte de „omul lui Marduk”, Evil-Merodac / Amel-Marduk. Deşi acest capitol din Cartea lui Ieremia prezintă cucerirea Ierusalimului din 586 î.Hr., poate prevesti o înfrângere a israeliţilor şi distrugerea Ierusalimului cauzată de o alianţă a unor state arabe, dintre care ies în evidenţă chaldeenii (iranienii) şi babilonienii (irakienii). Acesta oare să fie deznodământul celui de-al III-lea război mondial?
Scepticii ar putea spune că numărul 52 nu este acelaşi cu 2052. Şi le-am da dreptate. Însă şi 2052 se găseşte ascuns în cel puţin un loc: în calendarele popoarelor antice din America Centrală. Pentru ei, 20 reprezenta cel mai mic ciclu calendaristic (fiind numărul de zile dintr-o lună), iar 52 cel mai mare (numărul de ani din Ciclul Sacru). Alăturând aceste două numere, cel mai mic ciclu şi cel mai mare, reiese 2052. Adică anul în care se presupune că se va sfârşi lupta dintre bine şi rău. În acest an, Apocalipsa lui Ioan spune că Fiara (Marduk) şi Antihristul vor fi nimiciţi, iar Balaurul (Enki) va fi încarcerat din nou. Cartea lui Isaia din Vechiul Testament susţine că Domnul va ucide cu sabia balaurul cel din Nil. Acesta nu poate fi decât „Şarpele Nilului” sau „Şopârla malefică” Apep (numit Apophis de către greci), personificarea întunericului şi inamicul adevărului, cel care a fost învins la începutul lumii de către zeul suprem Ra, ajutat de zeul furtunii Seth. Apep ca zeitate malefică sau Osiris, Thoth ori Ptah ca divinitate binefăcătoare era pentru egipteni cel numit Lucifer de creştini, Enki de sumerieni şi Ea de babilonieni.
Numele babilonian al lui Lucifer este ascuns şi în Biblie. Cele 27 de cărţi ale Noului Testament pot fi grupate în patru părţi, în funcţie de conţinutul lor, şi anume: cele 4 Evanghelii, Faptele Apostolilor, cele 21 de Epistole şi Apocalipsa. În limba latină, folosită de Conciliul de la Nicea din anul 325, când s-a format Biblia, cele patru grupe poartă numele Evangeliums, Acta Apostolorum, Epistolas şi Apocalypsis. Iniţialele acestora sunt EAEA, adică de două ori Ea, numele atribuit de babilonieni lui Enki / Lucifer. Să fie oare o coincidenţă?
Privind lucrurile din acest punct de vedere, 2012 ar trebui să fie anul în care începe Apocalipsa, 2051 – anul în care zeii cei buni se vor întoarce pentru a se lupta cu cei răi, iar 2052 anul victoriei lor. Dacă aşa vor sta lucrurile, nu ne rămâne decât să trăim până atunci şi să vedem.