După papirusul lui Gal Urbarra Babbar, scribul zeilor și al oamenilor,

descoperit într-o veche așezare galică, pe malul Eridanului,

în anul 32017 de la Potop.

1. Aflând ce s-a întâmplat, Marduk îl chemă pe fiul său, Nabu: „Anu ți-a promis că oamenii nu vor pieri din pricina tainelor ce le-au fost descoperite, ci numai Veghetorii vor fi pedepsiți? Ei, bine, te-a înșelat. Iată planul zeilor celești pentru Pământ, cărora le-ai oferit fidelitatea ta”.
2. Pe o mare de sticlă, asemenea cu cristalul, îi arătă viitorul. Nabu văzu prăpăd pe Pământ, întors pe dos cu tot cu locuitorii săi, cerul care se prăbuși pe el, munții agățați deasupra munților, colinele scufundate în coline, copacii rupți și aruncați într-o mare genune și oameni îngroziți, care fugeau în toate părțile, încercând să scape de urgie. Iar la urmă un potop care se revărsă pe întregul Pământ, distrugând toată suflarea.
3. Profund dezamăgit de împăratul ceresc, care plănuia să distrugă oamenii pe care el încerca să îi salveze, Nabu se hotărî să își ajute tatăl. Marduk îl trimise să le ducă oamenilor religia, inventată de Enki pentru a-și asigura sprijinul muritorilor. Nabu deveni primul preot al Pământului, mâna dreaptă, mesagerul, scribul și moștenitorul lui Marduk, care îl înscăuna în cetatea Sippar, noua capitală a lumii.
4. Apoi, Marduk porni să își salveze tatăl, către vârful Omu din munții ce înconjurau Grădina Edenului. Când decolă cu Discul Înaripat, aparatul său de zbor, pământul se cutremură, norii se împrăștiară iar apele se tulburară. În urma sa, un imens nor de pulbere acoperea câmpiile.
5. Pe vârful Omu el ajunse, rupse lanțurile de pe columna ce atingea cerul, își luă tatăl în Discul Înaripat și îl duse în casa subpământeană a lui Enki. Acolo îi convocă pe mai marii zeilor Igigi și le spuse că el, Marduk, este fiul și moștenitorul zeului înțelepciunii, adevăratul conducător al Pământului. Și că el, Marduk, îi va conduce pe Igigi, semizei și oameni într-un nou război împotriva zeilor Anunna, pentru a recupera tronul planetei.
6. Iar ei i se închinară lui Enki, fiindcă i-a dat lui Marduk stăpânirea. Și i s-au închinat mărețului Marduk zicând: „Cine este asemenea lui și cine poate să se lupte cu el?”
7. Întors la suprafața pământului, Marduk convocă Consiliul Zeilor. Toți marii Anunnaki, celești și pământeni, se strânseră la cererea lui. Anu conducea adunarea, la dreapta lui se afla Enlil și fiul acestuia, Ninurta, lângă el. În stânga împăratului celest stătea zeița Ninhursag, la stânga ei șezând Iștar, marea prințesă a Pământului. (mai mult…)

După papirusul lui Gal Urbarra Babbar, scribul zeilor și al oamenilor,

descoperit într-o veche așezare galică, pe malul Eridanului,

în anul 32017 de la Potop.

1. Văzând că oamenii lui și ai lui Ninhursag au oprit revolta zeilor Igigi, Enki ceru să fie lăsat să umble pe Pământ și să i se dea un teritoriu. Astfel, măritul Anu, împăratul ceresc, fu nevoit să împartă Pământul în două. Partea de miazăzi a planetei îi reveni lui Enlil, iar partea de miazănoapte lui Enki.
2. Nemulțumit de împărțire, Enlil părăsi Pământul și se întoarse acasă, în lumea eonilor. Împăratul nu avu de ales decât să-i lase zeului înțelepciunii planeta spre administrare, iar pe Igigi să-i însărcineze cu supravegherea oamenilor. Astfel, aceștia ajunseră paznicii închisorii Sophiei, care nu lasă omenirea să părăsească Pământul.
3. Rămas nesupravegheat, al planetei stăpân, Enki își continuă experimentele, încercând să creeze supraoameni care să-i formeze armata. Când începură a se înmulți oamenii pe pământ și li se născură fiice, Igigi își aleseră dintre ele soții, care pe cine a voit, la ordinul stăpânului lor, Enki: „Veniți să ne alegem femei dintre oameni și să avem copii cu ele!”.
4. Toți își luară neveste și începură să se împreuneze cu ele și să trăiască cu ele. Iar ele rămaseră grele. În vremea aceea, de când Igigi începuseră a intra la fiicele oamenilor și acestea începuseră a le naște fii, se iviră pe Pământ semizeii, vestiții viteji din vechime. Multe fapte de vitejie făcură copiii zeilor.
5. Enki nu uitase însă cel mai arzător vis al său, acela de a avea un moștenitor cu sora sa geamănă. Un băiat care să-i recupereze tronul Pământului, care să-i conducă armata într-un nou război împotriva celeștilor Anunna. Un băiat după chipul și asemănarea sa.
6. Așa că merse plin de furie în palatul lui Enlil, unde o însămânță pe Ninhursag. În laborator făcuse el amestecul pe care i-l implantă ei în pântec, pentru a fi sigur că un fiu i se va naște. Nu orice fiu, ci o clonă a lui.
7. După nouă luni, la naștere moașele sosiră. În brațe luară copilul și-l puseră pe genunchii lui Enki. Îndată-ncepu el să dezmierde pruncul, fiind gata să-i dea un nume. Enki își zise atunci în sinea lui: „Ce nume oare-i voi alege acestui prunc pe care mi l-a dat zeița-mamă? Marduk să se cheme! Să crească pân-la ceruri și s-ajungă stăpân peste lumea eonilor! Lovească-l pe Enlil, să mi-l fărâmițeze ca pe o pleavă și să-l zdrobească sub călcâi ca pe o furnică! Să-l frângă ca pe o trestie uscată, să împrăștie zeii din ceruri ca pe păsări și să-i zdrobească pe toți, ca pe un taler gol!”. (mai mult…)

După papirusul lui Gal Urbarra Babbar, scribul zeilor și al oamenilor,

descoperit într-o veche așezare galică, pe malul Eridanului,

în anul 32017 de la Potop.

1. Pacea se instală printre zeii de pe Pământ. Anu era stăpânul lor din ceruri, Enlil cel de pe Pământ iar Ninurta, conducătorul armatei zeilor Anunna. Ninhursag, ca soață a lui Enlil, era regina lor. Iar Iștar, fiica sa cea mai mare, trăi alături de ea, la palat, ca prințesă.
2. „Fie ca zeii decăzuți să ne servească zi după zi”, ordonă Enlil după terminarea războiului. Astfel, Igigi au fost obligați să construiască încă șapte orașe și să muncească în mine, pentru a extrage aurul necesar împodobirii palatelor marilor Anunna, suferind povara trudei istovitoare.
3. Munca zeilor era cruntă, zi și noapte fără încetare. În mâinile lor Igigi țineau mistria și coșul cu care se cară cărămizi. Mormăiau încontinuu și șopteau între ei pe la spate, îndurând cu greu chinul și oboseala.
4. După douăsprezece veacuri, nemaisuportând munca grea, Igigi își spuseră: „Să mergem să ne plângem căpeteniei noastre, căci el poate să mai ușureze din înrobitorul chin. Adevăratul rege, eroul Enki, să-l invocăm și la el să ne plângem”.
5. La adăpostul nopții, pe ascuns, îl invocară pe zeul înțelepciunii, al cărui trup zăcea fără suflare în lumea subpământeană iar spiritu-i era închis în lumea demonilor.
6. De dincolo de moarte, Enki le oferi soluția: „Nu avem de ales decât să declarăm război. Să începem, dară, acum, bătălia!”.
7. Igigi i-au ascultat porunca. Uneltele și le-au pus pe foc; cuțitele lor uriașe, care scobeau pământul, și ele în foc au pierit. Pe paznicii minelor i-au prins în tunel, i-au legat și i-au dus la poarta regelui Enlil. (mai mult…)

După papirusul lui Gal Urbarra Babbar, scribul zeilor și al oamenilor,

descoperit într-o veche așezare galică, pe malul Eridanului,

în anul 32017 de la Potop.

1. Zise Enlil Consiliului Zeilor: „Să-i facem Sophiei un trup mai mic, după chipul și asemănarea noastră, ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se târăsc pe pământ și tot Pământul, care nu-i va mai fi trup, ci temniță”.
2. Atunci, luând Enlil țărână din pământ, făcu un trup omenesc după chipul său și o mută pe Sophia în el.
3. Apoi aduse Enlil asupra „omului” somn greu și luă una dintre coastele lui, din care făcu un nou trup. Iar pe Sophia o separă cu mânie în două spirite, pe care le închise în cele două trupuri, unul bărbătesc și unul femeiesc. Enki fu numit bărbatul iar femeia, Ninhursag. Sophia dispăru, Gemenii Divini se născură.
4. Copiii crescură într-un an cât alții în șapte. El înțelegea misterele a tot ceea ce este ascuns sub bolta cerească și inventă în timp scrierea, gramatica, matematica, legile, astronomia și calendarul, motiv pentru care a fost considerat zeul înțelepciunii. Ea era la fel de inteligentă ca el, nimic din cer și de pe Pământ nefiindu-i necunoscut. Magiciană fără pereche, stăpânea cuvintele puterii, pe care le cunoștea cu pronunția corectă și nu se întrerupea din vorbire, fiind desăvârșită atât în darea poruncii, cât și în rostirea cuvântului.
5. Sădi Enlil o grădină în Eden, spre răsărit, și puse acolo „oamenii” pe care-i făcuse ca s-o lucreze și să o păzească. Titluri nobiliare le dădu, rege și regină a Pământului îi numi.
6. Când Gemenii împliniră opt ani, zeul le arătă toate animalele și plantele Pământului, făcute de Sophia, să le studieze și să le îngrijească. Iar ei așa făcură și stăpâniră planeta cu tot ce se afla pe ea.
7. Când au mai crescut, Enlil îi dădu poruncă lui Enki: „Iată, femeia e os din oasele tale și carne din carnea ta. De toate femelele animalelor poți să te bucuri dar de «fructul» surorii tale să nu te atingi, căci în ziua în care o vei face vei muri negreșit!”. (mai mult…)

După papirusul lui Gal Urbarra Babbar, scribul zeilor și al oamenilor,

descoperit într-o veche așezare galică, pe malul Eridanului,

în anul 32017 de la Potop.

1. Pe când nimic nu avea nume și nicio soartă nu fusese încă dată, în Haosul devenit închisoarea materiei Sophia își atrase șapte inamici. Își amestecă apele cu cele ale Soarelui, se folosi de forța creatoare a vieții căpătată de la Tatăl ceresc și, prin Poarta cerului – astrul zilei, își atrase alături de ea temnicerul și încă șase eoni, pe care îi împresură cu materie.
2. Întâi o pereche de eoni cărora le făuri două planete ca trupuri. Mai înainte ca ei să fi crescut în vârstă și în statură până unde le-a fost scris, altă pereche fu atrasă și închisă în alte două planete, mai mari decât primele. La scurt timp al cincilea eon se născu în temnița materiei și apoi al șaselea, egal cu el ca statură.
3. Mare fu spaima celor șase când realizară că au fost târâți din ceruri în închisoarea celei pe care o întemnițaseră. Groaza îi împresură, înfiorându-le trupurile pe care tocmai le căpătaseră. Disperarea îi cuprinse, încolo și-ncoace alergau, gata s-o sfărâme pe Sophia. Nesuferite erau faptele lor și necugetate le erau mișcările.
4. Văzându-i vulnerabili și prinși în capcana ei, Sophia se hotărî să îi distrugă. Aflându-i planul, noii deținuți se înspăimântară. Unul dintre ei veni însă cu o soluție. El trasă o dreaptă hartă a cerurilor și rosti un descântec care făcu somnul să cadă asupra Soarelui, închizând poarta care îi permitea răzvrătitei să atragă eoni în cușca ei. Nu înainte ca ea să-l atragă și pe Enlil, marele ei inamic.
5. „Să fie el salvatorul nostru”, strigară într-un glas eonii. „El, cel care-i mândru și puternic, va fi cel care ne va elibera; el, viteaz ca nimeni altul în bătălie: Enlil, eroul!”.
6. În inima Adâncului își făcu apariția Enlil, cel mai iscusit și mai înțelept. Atrăgător îi era chipul, ochii îi scânteiau strălucitori, mândru și impunător îi era mersul, mai presus de ceilalți zei era, cu mult întrecându-i. Închis în trupul cunoscut de muritori ca planeta Jupiter, era cel mai nobil și cel mai mare dintre toți. Iar când buzele sale se deschideau, foc năprasnic ieșea printre ele.
7. Când se apropie de celelalte planete, ele abătură asupra lui grozavele lor trăsnete, îmbrăcându-l în aură. Întâi trecu pe lângă Neptun, care îl pregăti pentru sarcinile sale viitoare. Materia acestuia îl mări pe Enlil, care părea să aibă două capete. Uranus născu patru sateliți ce se-nvârteau ca niște vârtejuri și îi dădu să-i stăpânească. Saturn îi stabili orbita, îndreptându-l către centrul sistemului solar. Enlil făcea valuri care pe Sophia o supărau. Eonii nu mai erau în pace, ci-n aprigă furtună se aflau acum. (mai mult…)

După papirusul lui Gal Urbarra Babbar, scribul zeilor și al oamenilor,

descoperit într-o veche așezare galică, pe malul Eridanului,

în anul 32017 de la Potop.

1. Pe când în înălțimi cerul nu fusese încă numit iar jos pământul nu exista, când zeii nu erau încă aduși întru ființă iar timpul nu începuse să se scurgă, în nevăzutele și inefabilele înălțimi exista doar o primă lumină binecuvântată, nestricăcioasă și infinită.
2. Marele spirit invizibil, etern și nenăscut, inefabil și incomprehensibil, a stat într-o profundă liniște și tăcere de-a lungul unor nesfârșite cicluri de ani.
3. „Ce farmec are eternitatea atunci când ești singur?”, se întrebă el la un moment dat. „Care e rostul veșniciei atunci când nu ai cu cine să o împarți?”
4. Realizând că singurătatea nesfârșită este un blestem, cel prin sine născut o emană din tăcerea lui vie pe feciorelnica Ennoia, mama tuturor văzutelor și nevăzutelor, împărțindu-se astfel în doi eoni. Mare îi fu bucuria când se văzu scăpat de singurătate.
5. Însă Anu, eonul eonilor, nu se mulțumi cu atât. El determină trimiterea din sine a tuturor lucrurilor și puse ceea ce a produs în Ennoia, întocmai cum o sămânță este așezată în pântec.
6. Ea își primi sămânța și rămase grea, născându-l pe Enlil, eonul egal și asemănător cu cel care l-a produs. Acesta este singurul care poate să cuprindă măreția Tatălui, întrucât tuturor celorlalte ființe le este nevăzut și necuprins.
7. Odată cu Fiul luă ființă și Aletheia, cei doi împreună cu părinții lor fiind rădăcina tuturor lucrurilor. (mai mult…)